miercuri, 31 martie 2010

VINDECAREA UNUI BOLNAV DE DROPICA

1 într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntaşii Fariseilor, ca să prânzească. Fariseii îl pândeau de aproape.

2 Şi înaintea Lui era un om bolnav de dropică.

3 Isus a luat cuvântul, şi a zis învăţătorilor Legii şi Fariseilor: „Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?"

4 Ei tăceau. Atunci Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat, şi i-a dat drumul.

5 Pe urmă, le-a zis: „Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-1 va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?"

6 Şi n-au putut să-I răspundă nimic la aceste vorbe.

luni, 29 martie 2010

NELEGIUIRILE SI PEDEAPSA IERUSALIMULUI

31 în aceeaş zi, au venit câţiva Farisei, şi I-au zis: „Pleacă, şi du-Te de
aici, căci Irod vrea să Te omoare."

32 „Duceţi-vă", le-a răspuns El, „şi spuneţi vulpii aceleia: „Iată că scot
dracii, şi săvârşesc vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi isprăvi.

33 Dar trebuie să umblu astăzi, mâine şi poimâine, fiindcă nu se poate ca
un prooroc să piară afară din Ierusalim.

34 Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei
trimeşi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge
găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!

Iată că vi se va lăsa casa pustie; dar vă spun că nu Mă veţi mai vedea, până veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!"

sâmbătă, 27 martie 2010

USA CEA STRAMTA

Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţând pe norod, şi călătorind sore Ierusalim.

Cineva I-a zis: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?" El le-a răspuns:

„Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea.

Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară, şi veţi începe să bateţi Ia uşă, şi să ziceţi: „Doamne, Doamne, deschide-ne!" drept răspuns, El vă va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi."

26 Atunci veţi începe să ziceţi: „Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta, şi
în uliţele noastre ai învăţat pe norod."

27 Şi El va răspunde: „Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă
de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii."

28 Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe
Isaac şi pe Iacov, şi pe toţi proorocii în împărăţia lui Dumnezeu, iar pe
voi scoşi afară.

29 Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la
miază-zi, şi vor şedea la masă în împărăţia lui Dumnezeu.

30 Şi iată că sunt unii din cei de pe urmă, care vor fi cei dintâi, şi sunt
unii din cei dintâi, care vor fi cei de pe urmă."

joi, 25 martie 2010

VINDECAREA UNEI FEMEI GARBOVE

10 Isus învăţa pe norod într-o sinagogă în ziua Sabatului.

11 Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de
neputinţă; era gârbovă, şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele.

12 Când a văzut-o Isus, a chemat-o, şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de
neputinţa ta."

13 Şi-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat, şi slăvea pe
Dumnezeu.

14 Dar fruntaşul sinagogii, mâniat că Isus săvârşise vindecarea aceasta
în ziua Sabatului, a luat cuvântul, şi a zis norodului: „Sunt şase zile în
care trebuie să lucreze omul; veniţi dar în aceste zile să vă vindecaţi, şi
nu în ziua Sabatului!"

15 „Făţarnicilor", i-a răspuns Domnul; „oare în ziua Sabatului nu-şi
desleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle, şi-1 duce de-1
adapă?

16 Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, şi pe care Satana o
ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de
legătura aceasta în ziua Sabatului?"

1 1

Pe când vorbea El astfel, toţi potrivnicii Lui au rămas ruşinaţi; şi norodul se bucura de toate lucrurile minunate, pe care le făcea El.

marți, 23 martie 2010

GALILEI MACELARITI DE PILAT

1 în vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor Galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.

2 „Credeţi voi", le-a răspuns Isus, „că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni, pentru că au păţit astfel?

Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.

4 Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut tumul din Siloam, şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni, care locuiau în Ierusalim?

5 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel."

SEMNELE VREMURILOR

54 El a mai zis noroadelor: „Când vedeţi un nor ridicându-se la apus,
îndată ziceţi: „Vine ploaia." Şi aşa se întâmplă.

55 Şi când vedeţi suflând vântul de la miazăzi, ziceţi: „Are să fie zăduf."
Şi aşa se întâmplă.

^6 Făţarnicilor, faţa pământului şi a cerului ştiţi s-o deosebiţi: vremea aceasta cum de n-o deosebiţi?

57 Şi pentru ce nu judecaţi şi voi singuri ce este drept?

58 Când te duci cu pârâşul tău înaintea judecătorului, pe drum caută să
scapi de el; ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul
să te dea pe mâna temnicerului, şi temnicerul să te arunce în temniţă.

59 îţi spun că nu vei ieşi de acolo, până nu vei plăti şi cel mai de pe urmă
bănuţ."

duminică, 21 martie 2010

FOC PE PAMANT

Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!

Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească!

Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă desbinare.

52 Căci, de acum înainte, din cinci, care vor fi într-o casă, trei vor fi
desbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei.

53 Tatăl va fi desbinat împotriva fiului, şi fiul împotriva tatălui; mama
împotriva fiicei, şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva norei, şi nora
împotriva soacrei."