marți, 9 martie 2010

STARUINTA IN RUGACIUNE

5 Apoi le-a mai zis: „Dacă unul dintre voi are un prieten, şi se duce la el la miezul nopţii, şi-i zice: „Prietene, împrumută-mi trei pâini,

6 căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, şi n-am ce-i pune înainte;"

7 şi dacă dinlăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: „Nu mă tulbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pâini", —

8 vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentrucă-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie.

9 De aceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi si vi se va deschide.

Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.

11 Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i
dea o piatră? Ori, dacă cere un p^ş^, să-i dea un şarpe în loc de peşte?

12 Sau, dacă cere un ou, să-i dea "> scorpie?

13 Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu